Parchet uleiat sau parchet lacuit?

Parchet uleiat sau parchet lacuit?

Ulei sau lac – care este diferenţa atunci când este vorba de aspect?
Uleiul oferă un finisaj mat, natural podelelor din lemn. În special pe speciile de lemn  închise la culoare, uleiul aduce fibra la viaţă. Uleiul are efect şi asupra materialelor lemnoase mai deschise la culoare, totuşi murdăria este mai vizibilă pe aceste tipuri de parchet. Este important ca uleiul să se aplice până când lemnul se saturează şi în mod corect, deoarece uleiul aplicat în cantitate prea mică şi în mod necorespunzător poate conduce la murdărirea prea rapidă a podelei.
Lacurile oferă mai multe finisaje sau niveluri de strălucire, alegerile fiind între mat, satinat sau lucios. Alegând un finisaj cu adevărat mat şi un baiţ neutru, o podea lăcuită poate arăta de fapt ca şi cum ar fi fost impregnată cu ulei. Utilizaţi lacul  mat pentru podele din lemn şi mobilă pentru a obţine un aspect asemănător cu un finisaj în ulei.   

Ulei sau lac – care este diferenţa atunci când este vorba de rezistenţă?
Uleiul pătrunde în lemn si asigură rezistenţă la apă. Dacă podeaua din lemn impregnată cu ulei urmează să fie utilizată într-o zonă cu trafic intens, luaţi în considerare alegerea unui material lemnos de esenţă mai tare. O podea impregnată cu ulei oferă rezistenţă scăzută la substanţe chimice şi la urme de paşi. Pe de altă parte, zgârieturile sunt aproape invizibile, iar urmele pot fi reparate destul de uşor.
Lacurile asigură o suprafaţă cu rezistenţă superioară la uzură şi la substanţe chimice. Unele lacuri oferă rezistenţă la alunecare, ceea ce înseamnă frecare suplimentară utilă de exemplu pe scări sau în camerele copiilor. Din punct de vedere al reparatiilor insa problema este mai complicata, pentru ca lacul nu permite refinisarea locala. Astfel, in cazul unei zgarieturi sau amprentari mai grave, trebuie inlocuita placa respectiva sau refinisata toata incaperea.

Ulei sau lac – care este diferenţa atunci când este vorba de întreţinere?
O podea impregnată cu ulei necesită întreţinere relativ ridicată pentru a-i păstra aspectul. Procedurile de curăţare precum utilizarea mopului şi frecarea îndepărtează uleiul de pe podea. În funcţie de uzură şi de cantitatea de apă utilizată pentru curăţare, podelele uleiate au nevoie să fie impregnate din nou cu ulei.
Podelele lăcuite sunt mai uşor de întreţinut. Este posibil ca podelele chiar din zonele intens utilizate să necesite reşlefuire şi relăcuire o dată la câţiva ani.
In general, diferenta dintre produsele de intretinere pentru parchet lacuit sau uleiat constau in continutul mai mare de poliuretan sau ulei, ce au rolul de a "hrani" si mentine aspectul finisajului initial.
Ulei sau lac – care este diferenţa atunci când este vorba de aspectele de mediu?

Uleiul  reprezintă o alternativă durabilă la lacurile pe bază de apă deoarece exista produse cu  un conţinut solid de ~ 95 %.
Uleiul este considerat ca fiind varianta mai eco in raport cu lacul, care in pofida existentei noilor standarde de mediu privind restrictionarea continutului de solventi si compusi organici volatili, are la baza poliuretanul.
Folositi produse de curatat pentru parchet profesionale pentru a prelungi durata de viata a acestuia.

Sursa articol: infoparchet.blogspot.ro